Textul de mai jos a fost postat de subsemnatul, sub forma unei notite, fix acum sase ani (02.03.2011), pe contul personal de Facebook.

Un grup de vechi prieteni mi-a deschis zilele acestea uşa unei „cutiuţe” ce-o aveam închisă, undeva, în sufletul meu. Brusc, „cutiuţa” mi-a readus în memorie anumite momente din viaţa mea. O să vi le spun, pe scurt…

E vorba de o perioadă în care radioul era un cult iar „ascultatul” făcea parte din „nevoia” zilnică a sufletului. După un timp, viaţa m-a adus aproape de cei care-mi bucurau fiecare zi. Mă uitam curios să văd „cum arată fiecare <voce>” şi m-am simţit copleşit atunci când m-au „băgat în seamă”. Apoi, a mai trecut un timp şi am ajuns să lucrez alături de „voci”. Eram colegi şi totul îmi părea o minune. Descopeream zilnic oameni speciali şi cuvinte „magice”: “cameră mută”, “cale deschisă”, “jingle”, „virgulă”, „tură”, etc…

Zilele astea am regăsit „vocile” şi mi-am dat seama de ceva. Acea perioadă şi acel loc numit „radio”, a format nişte relaţii interumane cum nicio altă categorie profesională nu a reuşit să formeze. Profunzimea lor a ieşit năvalnic la suprafaţă în aceste zile în care am devenit „stăpânii <feisbucului>” (“Grupul 80 – 90” a “blocat reteaua”, atat de mult am palavragit intre noi)”.

Facebook, reteaua de socializare atat de blamata de unii (dar accesata intens inclusiv de contestatari), are partea ei fascinanta pe care nu o poate nega nimeni. Regasirea unor oameni care ne-au marcat existenta in anumite perioade, cred ca e doar una din ele.

George Sand spunea ca “amintirea este parfumul sufletului”. Astazi, recititnd acest text, cred ca mi-am gasit parfumul potrivit.

Alegeti bine, alegeti intelept, alegeti cu inima!

O primavara frumoasa, tuturor!

Eduard Bucuresteanu