“Imprieteneste-te” cu tratamentul tau

 

Indiferent de natura si de simptomele bolii, impactul cu un diagnostic dur produce un soc emotional puternic oricarei persoane. In plus, perspectiva unui tratament medical de lunga durata vine si ea sa amplifice spaima initiala. Numai ideea ca vei fi nevoit sa iei medicamente “cu pumnul” sau sa fii tratat cu substante extrem de puternice, cu efecte colaterale semnificative, are, in sine, un impact negativ asupra psihicului.

“Tiparul” persoanelor care percep ca pe o dubla lovitura aceasta combinatie “diagnostic dur – tratament dur” este clasic si foarte rar cineva iese din “profil”: tristi, cu gandurile ravasite si privirea in gol, cu mersul lent si umerii lasati de povara vestii primite de la medic, parca mai degraba impinsi de cineva spre psihoterapie, decat veniti din proprie initiativa.

“Ce-am sa fac, o sa fiu dependent toata viata de buline?”, “O sa-mi incarc organismul cu chimicale? Ma otravesc cu mana mea. E moarte sigura…”, sunt primele cuvinte pe care mi le spun cele mai multe persoane aflate intr-o astfel de situatie, care pasesc debusolate pragul cabinetului terapeutic.

“Nu, prietene, nu e moarte sigura. E… VIATA! Viata ta!”, le raspund…

Si de acolo, incepem sa “crosetam”. O noua perspectiva, o noua abordare a unei realitati dureroase, dar care poate fi depasita, daca stim cum sa tratam aceasta situatie. Ceea ce facem, eu si clientul, este sa incepem o munca sustinuta, pentru a-i schimba perspectiva. Si cel mai potrivit mod de a o face – pe care l-am gasit in timp, impreuna cu oamenii cu care am lucrat -, este acela de a ne… imprieteni cu tratamentul.

Mai exact, decat sa vedem in el un dusman care ne macina organismul, de ce sa nu-l percepem ca pe o binecuvantare mascata, ce ne prelungeste viata si ne ajuta SA TRAIM?!

Starea psihica a bolnavului este esentiala, in orice vindecare. Mai ales in cele in care diagnosticul este unul dur. Optiunile celui care se afla intr-un asemenea punct in viata sunt, de principiu, doua: fie aceea a unei lupte cu boala, fie aceea a unei calatorii catre propria vindecare. Prima varianta este cea agresiva, a doua este mai “prietenoasa”, chiar daca stii de la bun inceput ca va fi dificila. Dar, pe care ti-o asumi hotarat, dintr-o stare de speranta si credinta ca poti sa faci asta, gata sa depui toate eforturile si sa ajungi la  destinatia dorita.

Un drum dificil, daca e facut alaturi de un dusman, este infinit mai greu de parcurs. Nu e mai simplu sa ne transformam “dusmanul” in prieten? Un prieten care are “defectele” lui, dar de care chiar avem nevoie, ca sa facem fata unei calatorii ce nu poate fi facuta de unul singur. Iar cand ajungem la finalul drumului catre vindecare, ii putem multumi “prietenului” de ocazie pentru ajutor si ne putem organiza viata asa cum ne dorim.

Uneori, viata ne pune in situatia in care trebuie sa mergem pe carari abrupte, periculoase, pe care nu le putem parcurge de unii singuri, iar singurul tovaras disponibil este unul la care nu am apela, in mod normal. Uneori, un “prieten” de acest gen este singura optiune posibila. Fiindca eu cred ca intre A TRAI cu un tratament – fie el si unul dur – sau a incerca sa supravietuiesti  fara el, prima varianta este de departe cea de ales.

Psiholog Eduard Bucuresteanu,

Psihoterapeut & Consilier pentru Dezvoltare si Transformare Personala