Început sau  Sfarsit?  Mai degraba,Transformare

“Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma” Antoine Laurent Lavoisier

Din punct de vedere calendaristic, astazi este un nou început. Practic, spunem “la revedere” unui anotimp şi unei luni, dar, în acelaşi timp, spunem şi “bun venit” unei alte “perechi” anotimp-lună. E un sfârşit, e un început? Aş zice că, mai degrabă, este o continuare, o transformare ,dacă vreţi.

Dacă privim ce se întâmplă la nivel macro, ne dăm seama de adervărul afirmaţiei lui Lavoisier, cum că “nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma”. Există în materie suficient de multe exemple in acest sens, transformări pe care le ştim cu toţii, de la cele complexe, pana la cele mai banale (zahărul se transforma în alcool, acesta la rândul său devine oţet – graţie acţiunii fermenţilor, şi tot aşa…).

In ceea ce il priveste pe om, la fel si in cazul sau, pe tot parcursul vietii este intr-o permanenta transformare. Atat fiziologic (cat si mental), omul parcurge in timp ciclul copil-adolescent-adult-varstnic. Toti am trecut sau trecem prin aceste etape, stim cum este… Nu stiu, in schimb, daca voi le-ati perceput ca pe niste finaluri sau inceputuri, ori totul a curs pur si simplu ca o transformare naturala. Ce-ar fi sa te gandesti, la finalul acestor randuri, la ceea ce ti-am sugerat…?! Fa un simplu exercitiu simplu de meditatie, de contemplare asupra vietii tale de pana acum. Stii cu exactitate cand ai facut pasul dintr-o etapa in alta a vietii tale, stii data exacta a momentului in care ai dus copilaria in trecut si ai lasat locul adolescentei? Stii precis ziua in care ai spus adio visurilor adolescentine pentru a face loc tineretii vanjoase? Sunt sigur ca nu, si e firesc sa fie asa. De ce? Foarte simplu, pentru ca nimic din viata ta nu s-a pierdut si totul s-a transformat.

Ce va urma pe mai departe cu viata ta? Evident, nu un final, nu un inceput, ci un alt lung sir de transformari. Cum vor fi ele, ce iti vor aduce? Dumnezeu (sau entitatea superioara in care crezi), poate sti! Ce stim sigur, este ca Atotcreatorul are un plan maret pentru tine, unul in care voieste sa te transforme in cea mai buna varianta a ta. Ti-a lasat si un instrument de lucru prin care sa-i schimbi planul, asta in caz ca nu esti de-acord cu El. Se numeste “liber arbitru” si in functie de cum jonglezi cu el, ai posibilitatea sa incepi sa devii TU, ori sa sfarsesti ramanand tu!

Psiholog Eduard Bucuresteanu (Psihoterapeut & Consilier pentru Dezvoltare si Transformare Personala)