Nimic nu trebuie

“Incercand sa manifestam doar acele calitati despre care credem ca ne vor garanta acceptarea celor din jur, ne reprimam cele mai pretioase si mai interesante atribute ale noastre, condamnandu-ne la o viata banala, in care nu facem decat sa jucam la infinit acelasi scenariu uzat–  Debbie Ford

Viata inseamna un lung sir de alegeri, pe care le facem continuu. De la prima ora a diminetii, pana seara cand tragem “draperia” zilei, luam decizii si actionam. Fireste, in functie de interesele personale, pentru ca, nu-i asa(?), nimeni nu face ceva impotriva sa… J

Practic, ceea ce suntem este doar creatia noastra, a actiunilor si deciziilor noastre, iar ceea ce vom deveni, tine de noi si de actiunile noastre. Nu avem obligatia de a face ceea ce nu dorim, nu avem obligatia de a sta in relatiile in care nu vrem, nu ne obliga nimeni sa stam alaturi de oamenii care nu ne plac. Totul tine de modul in care acceptam sa ne asumam responsabilitatea propriei fiinte.

Sigur, in viata exista lucruri pe care le putem controla, asa cum sunt si aspecte asupra carora nu putem actiona in niciun fel. Modul in care ne raportam la astfel de situatii, tine de intelepciunea si discernamantul fiecaruia dintre noi, de cum anume stim sa ne investim energia si ce anume putem trece la perfieria folosului personal. Nimeni nu poate fi excelent in toate domeniile vietii, insa fiecare poate performa in aria de activitati ce-i sunt cu adevarat semnificative.

O cale spre implinirea de sine este aceea de a ne afisa adevarul launtric. A trai o viata autentica si a ne elibera de obiceiurile defavorabile. A pune in aplicare bunele intentii, a fi constienti de tot ceea ce suntem si a actiona in favoarea sistemului nostru de valori si a principiilor in care credem. Toate acestea pot fi optiuni de evitare a unor comportamente repetitive inadecvate. Important este sa avem curajul de a parasi “inchisoarea” ce ne-a tinut captivi atatia ani.

Nimic nu este imposibil pentru ca, fiind parte din problema, avem si cheia rezolvarii ei.Fii bucuros de tine! Poate ca a venit momentul sa te pui pe primul loc… in viata ta!

Psiholog Eduard Bucuresteanu,

Psihoterapeut & Consilier pentru Dezvoltare si Transformare Personala