Perseverenta, ultima „reduta” spre reusita

Desi plecam cu mult entuziasm pe drumul implinirii de sine, multi dintre noi cedeaza pe traseu, cu mult inainte de a ajunge la destinatie. Uitam ca de multe ori, marele succes nu este neaparat atingerea obiectivului, cat procesul prin care trecem, in timp ce actionam pentru realizarea visului nostru.

Lipsa rezultatelor imediate ne face sa ne simtim lipsiti de putere, coplesiti, incapabili de a gestiona situatia. Ne simtim invinsi, iar tiparele vechi pe care le perpetuam in mod inconstient tind sa ne tina legati de un trecut pe care teoretic, deja am decis ca dorim sa-l parasim. Insa dorinta de a reveni in zona de confort este atat de puternica…

Si totusi, resursele nostre interioare nu s-au epuizat, iar acest „esec” (nu intamplator folosesc ghilimelele), este doar la nivel mental – adica este doar o perceptie superficiala -, pentru ca in realitate, lucrurile sunt departe de a sta astfel.

Modul in care „arata” Realitatea noastra, a fiecaruia dintre noi, depinde de nivelul de dezvoltare personala la care suntem. Iar tu, cel care ai pornit pe Cale, ai depasit deja primele trei etape si esti la ultimul nivel al acestui proces: PERSEVERENTA!

Ai depasit DORINTA (ai avut o dorinta, ti-ai stabilit visul), ti-ai facut foarte amanuntit PLANUL, ba chiar AI ACTIONAT in sensul indeplinirii scopului tau. Esti pe un drum bun, esti pe o cale potrivita, doar FII PERSEVERENT SI VEI REUSI!

Pe fond, cu voia sau fara voia ta, constient ori ba, deja ai inceput sa cresti si sa te dezvolti din momentul in care ai decis sa pleci la drum, pentru atingerea obiectivului tau.

Ca sa te conving ca nu spun vorbe goale, iti voi sugera un scurt si simplu exercitiu de memorie. Gandeste-te la tine, cel care erai inainte de a incepe acest drum pe care acum te gandesti sa-l parasesti. Cata informatie aveai atunci, cate lucruri stiai, peste cate incercari ai trecut de atunci?

Acum analizeaza-te pe tine, cel de azi. Cata informatie ai, cate lucruri stii, cum esti?

🙂  … Da, zambesc si stiu ca si tu zambesti! Realizezi acum ca toate incercarile la care ai fost supus te-au intarit si ti-au aratat ca da, poti sa treci peste obstacole?

Ramai calm, fii concentrat si focusat pe solutiile pe care le ai la indemana, accepta situatiile pe care nu le poti schimba, MERGI INAINTE PE CALEA TA!

Indrazneste! Fii TU!

Psiholog Clinician Eduard Bucuresteanu,

Psihoterapeut & Consilier pentru Dezvoltare si Transformare Personala

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *