Consiliere psihoterapeutica

Proiectul Psihoclinica.eu a apărut ca un raspuns la interesul tot mai crescut al oamenilor faţă de ceea ce înseamnă relaţia dintre psihologie şi spiritualitate şi la întelegerea faptului ca utilizarea unor metode care combină cele două aspecte poate duce la adevărata vindecare.

Consideram ca nu mai este suficientă vindecarea parţială, aceea a efectelor care se manifestă în trup sau în psihic, ci e nevoie de o abordare holistică.

Trebuie ajuns la cauză si trebuie rezolvate acele traume – fie ele stiute, fie încă neconştientizate – care răvăşesc viaţa unui om.

Psihoclinica.eu ofera ajutor calificat in domeniul psihologiei, fără să neglijeze însa aspectul spiritual şi oferă alternative celor care simt că nu se mai regasesc, dar şi celor care au pornit într-o călătorie conştienta a cunoaşterii de sine.

Psihoclinica.eu lucreaza cu specialişti din domeniul psihologiei, acreditaţi de Colegiul Psihologilor din România, dar şi validaţi în timp de experienţa profesională.

Pentru Psihoclinica.eu, 2015 a fost anul nasterii, iar 2017 unul al renasterii. Si pentru tine, poate fi vremea renaşterii.

Vremea redescoperirii sufletului tău, a visurilor tale (pe care le-ai ţinut adânc ascunse de prea mult timp, ca sa le protejezi de agresivitatea celor din jur), a speranţelor tale, a certitudinilor tale.

Este timpul să iti descoperi forta interioară. Arată lumii lumii cea mai frumoasa versiune a ta!

Îndrăzneşte, FII TU!

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *